Răniții au fost preluați de echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI).Astfel, ambulanțele SABI au dus la Spitalul „Bagdasar-Arseni” două femei și un bărbat. „Una dintre femei, în vârstă de 80 de ani, are un traumatism toracic, o alta, de 67 de ani, a suferit un traumatism de coloană vertebrală, iar bărbatul rănit are 49 de ani și a suferit tot un traumatism de coloană vertebrală. Toți trei sunt conștienți, echilibrați hemodinamic și respirator”, a precizat, pentru MEDIAFAX, managerul SABI, dr. Alis Grasu.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București au declarat că alți șapte răniți, între care doi adolescenți, au fost duși la spitalele Floreasca și „Sf. Pantelimon”, starea lor fiind stabilă.
Nouă dintre răniți se aflau într-un autobuz al liniei 123, care a fost lovit de un tramvai al liniei 1. În accident a fost rănit și un pasager din tramvai.
Autobuzul a fost lovit de tramvai în zona ușii din spate. În urma impactului, geamurile din acea parte a autobuzului au fost sparte, iar ușa, deformată.
Circulația în zona producerii accidentului se desfășoară îngreunat, fără a fi restricții de trafic, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de Poliție. Urmează să se afle, astfel, care dintre vehicule a intrat în intersecție pe culoare roșie a semaforului, atât șoferul, cât și vatmanul susținând că aveau prioritate.